Una dintre cele mai mari insule din Marea Mediterana, Cipru este tot pe atat de frumoasa cu un litoral superb, plin de hoteluri si facilitati de vacanta pe gustul tuturor. Pe langa plaja si inot nu trebuie sa ignoram obiectivele turistice de interes sau viata de noapte foarte activa din orase si statiuni.

 

Recomandate

Anticul Kourion

Unul dintre cele mai frumoase sit-uri arheologice din Cipru, Kourion este situat pe coasta, pe varful unui deal. De aici se pot vedea panorame fantastice ale zonei de sat din Cipru si marea. Este destul de vast, insa cele mai populare sectiuni sunt teatrul si Casa lui Eustolios, in care se gasesc o serie de mozaicuri superbe. Daca ai mai mult timp, te sfatuim sa vizitezi si Biserica Bizantina, care are, de asemeni, o podea din mozaic si coloane deosebite.

Castelul Sfantului Hilarion

Una dintre cele mai frumoase ruine mediteraneene, castelul Sfantului Hilarion este un bastion vechi in jurul caruia s-au tesut nenumarate mituri si legende. Cea mai faimoasa dintre acestea sustine ca o Zana care si-a petrecut timpul vrajind ciobanii din zona l-a construit. Este ideal pentru exploratorii care doresc sa se piarda prin camerele lui mari si care vor sa aiba parte de panorame deosebite. Daca ai timp sa vezi doar un castel din Cipru, cu siguranta acesta este locul ideal pe care sa il vizitezi.

Larnaca

Usor de ajuns, Larnaca se afla in zona de sud – est a insulei. Este o zona turistica, insa si-a conservat foarte bine atmosfera locala. Este, de departe, locatia ideala unde sa iti petreci vacanta in Cipru. Pot fi gasite nenumarate oportunitati de distractie, insa cartierul turcesc, denumit Skala, si Biserica Sfantului Lazar (Agios Lazaros) ofera orasului o tenta istorica interesanta. Centrul orasului este incarcat de o atmosfera tipic cipriota, mai degraba decat cu una specifica unei statiuni turistice. Mai mult, lacul sarat, aflat la vest de Larnaca, este casa a nenumarate pasari Flamingo in timpul primaverii. Tot aici vei gasi si cateva sate specific cipriote, care pot sa iti arate obiceiurile zonei.

Peninsula Karpas

Cea mai frumoasa regiune din Cipru este, insa, singuratica peninsula Karpas. Aici vei gasi plaje lungi aurii si dealuri inalte, unde vei putea face hiking. Exista sit-uri arheologice din abundenta. Acesta este locul unde sa experimentezi viata satelor cipriote si obiceiurile localnicilor. Deoarece zona nu are transport public, este necesar sa calatoresti cu o masina pentru a vedea mozaicurile din Agia Triada din Sipahi sau ruinele bisericii Agios Filon din Dipkarpaz. Poti avea parte de o zi de plaja superba pe Golden Beach.

Salamis

Acest sit arheologic urias concureaza cu Kourion, datorita frumoaselor sale constructii din marmura. Mergand pe aleile pietruite de aici vei primi o binemeritata lectie despre istoria Ciprului. Statuile elene, lasate fara cap de catre crestini, inconjoara ruinele Gymnasiumului. Doua ruine ale unor biserici bizantine pazesc campiile intinse a ceea ce, odata, probabil a fost un oras antic deosebit. Salamis se afla in nordul Ciprului, aici ajungandu-se usor din Nicosia.

Castelul Kolossi

Acest acstel mic, insa perfect, se afla chiar la iesirea din Limassol. Este un vechi bastion folosit in timpul cruciadelor, acre aduce aminte cat de important a fost Cipru pentru europeni, in timpul lor. Intai detinut de Cavalerii Sfantului ioan, castelul a fost folosit pentru a controla zona, datorita excelentei locatii care permite vizibilitate pe linia coastei. Din cauza marimii sale micute, acesta nu este des vizitat de turisti, insa ramane o atractie turistica importanta a Ciprului.

Cape Greco

Chiar si de-a lungul aglomeratei coaste cipriote exista locuri unde poti evada. Cape Greco este un parc national de coasta, care incepe chiar de langa resortul Agia Napa. Exista o varietate deosebita de flora si fauna aici, constituita in mare de orhidee salbatice care infloresc in primavara. Insa, cu adevarat fascinanta este panorama oferita asupra zonei de coasta. Acesta este cel mai sudic punct al Ciprului.

Satele din muntii Troodos

Masivul Troodos este presarat cu mici sate cu case facute din piatra. Aici se gasesc unele dintre cele mai incantatoare biserici si manastiri din tara, unde vei putea admira fresce vibrante si picturi pe pereti deosebite. Bisericile de aici sunt importante pentru ciprioti din punct de vedere istoric, noua dintre ele apartinand patrimoniului UNESCO. Este usor sa le vizitezi daca inchiriezi o masina, fiind suficienta o zi pentru a face acest lucru. Cea mai impresionanta astfel de biserica este cea a Arhanghelului Mihail, din satul Pedoulas.

Casa lui Dionysus

Sit-ul din resortul Paphos ofera spre vizitare o colectie incredibila de mozaicuri excelent intretinute. Aceasta locatie este parte a unui sit arheologic mai mare, care contine o multime de ruine grecesti si romane, care ofera o imagine de ansamblu asupra artelor care au colorat aceasta insula de-a lungul timpului. Este denumita dupa zeul Dionysus, a carui figura poate fi vazuta in multe dintre mozaicurile expuse.

Cipru, denumita oficial Republica Cipru, este o tara insulara din estul Mediteranei, fiind a 3-a cea mai mare din aceasta zona. Este localizata la sud de Turcia si vest de Siria si Liban, nord-vest de Israel, nord de Egipt si sud-est de Grecia. Istoria acestei tari se intinde pana in secolul al X-lea i.Chr, existand vestigii arheologice care sa ateste acest lucru.

Teritoriu, politica, economie

Cipru s-a aflat sub administratie britanica din anul 1878, fiind anexata in 1914. In timp ce cipriotii turci reprezinta aproximativ 18% din populatie, crearea unui stat turc in nordul tarii a transformat aceasta zona in subiectul politicii Turciei. Turcii au considerat mult timp Ciprul ca o extensie a Anatoliei. Din secolul al XIX-lea, majoritatea cipriotilor greci au cerut unirea acesteia cu tara – mama, aceasta politica fiind, de asemeni, adoptata de catre Grecia. Totusi, in ciuda divizarii nationale, tara si-a castigat independenta in anul 1960, insa nu fara a exista violente.

Astazi, Republica Cipru are suveranitate asupra intregii insule, incluzand apele teritoriale, cu exceptia zonelor Akrotiri si Dhekelia, care se afla sub tutela Marii Britanii, conform acordurilor de la Londra si Zurich.

Tara este, totusi, impartita in doua zone: una sub controlul efectiv al Republicii, localizata in sud si vest, si care masoara aproximativ 59% din insula, si una administrata de catre Republica Turca a Ciprului de Nord, care acopera aproximativ 36% din teritoriu.

Geografie

Cipru este a treia cea mai mare insula din Marea Mediterana, dupa Sicilia si Sardinia. Este, de asemeni, a 80-a din lume ca marime. Masoara 240 de kilometri lungime si 100 de kilometri latime. Turcia se afla la o distanta de 75 de kilometri spre nord. Se intinde intre latitudinile 34° si 36° N si longitudinile 32° si 35° E.

Exista doua lanturi muntoase care domina insula: Troodos si Kyrenia. Acestia formeaza campia Mesaoria, care este strabatuta de raul Pedieos, acesta fiind cel mai lung de pe insula. Cel mai inalt punct de pe insula este muntele Olympus, care masoara 1925 metri, fiind localizat in centrul muntilor Troodos.

Clima

Cipru are o clima sub-tropicala mediteraneeana semi-arida. Asta inseamna ierni usoare, pe coasta, si vieri fierbinti. Zapada este posibila doar in muntii Troodos, in zona centrala a insulei. Ploaia cade in special iarna, cu verile uscate.

Pentru a calatori in Cipru nu ai nevoie de pasaport sau de viza. Este suficient un act de identificare, inclusiv pentru a calatori in partea de nord a insulei. Se recomanda intrarea doar prin Limassol, Larnaca, Latsi si Pafos. Din 12 iunie 2012, MAE a anuntat ca se considera ilegala intrarea in tara prin punctele care nu se afla sub administratia Republicii Cipru.

Daca doresti sa calatoresti cu masina spre Cipru din Turcia, se permite doar in scop de turism si pentru o perioada de 21 de zile. Dupa aceasta perioada, trebuie sa iesi prin acelasi punct de intrare. Din fericire, Cipru nu sufera atacuri teroriste directe.

Numerele de telefon de care e posibil sa ai nevoie sunt:

Politie, pompieri, salvare: 112, 199.

Zona turc – cipriota este divizata de o „Linie Verde” de partea de nord, unde aquis-ul european este temporar suspendat.

Circulatia autoturismelor se face pe partea stanga, dupa modelul UK. Nu este permisa folosirea telefonului mobil la volan, decat sub forma de hands – free. De asemeni, este interzisa folosirea aparatelor anti-radar.

Serviciile de transport public exista in Nicosia, Larnaka, Lemesos, Pafos si Famagusta, insa nu sunt atat de practice. Din Ayia Napa exista transport regulat spre Paralimni si Protaras.

In zona de sud, exista taxiuri care ofera servicii 24/24. Pot fi luate fie de pe strada, fie sunand la numarul de telefon al dispecerelor. Acestea sunt, in general, moderne, cu aer conditionat, de obicei apartinand brandului Mercedes. Sunt echipate cu aparate, pe care soferii au obligatia sa le porneasca. Taxi sharing, desi comun in Grecia, nu este permis in Cipru. In zona de nord, taxiurile nu au aparate, astfel incat trebuie sa negociezi costul calatoriei cu soferul. Pentru o cursa in jurul oraselor, pretul este de aproximativ 10 – 15 TL. O cursa din nordul Nicosiei pana in Famagusta, de exemplu, costa in jur de 150 TL.

In nord exista dolmuşes, care opereaza curse intre Nicosia de nord si Kyrenia si restul oraselor. Costul unei calatorii variaza intre 5TL si 11TL, depinzand de ruta. De asemeni, exista si kombos, care opereaza intre aceste orase.

Calatoria intre republica si Ciprul nordic este usoara astazi, de cand restrictiile privind pasaportul au fost scoase.

Cipru este foarte insorita de-a lungul anului. In medie, orele de soare sunt de 6 pentru perioada iernii, pana la 13 in mijlocul verii. Cerul senin inseamna si ca exista foarte putine zile ploioase pe timpul verii, ceea ce iti garanteaza o calatorie fara probleme in aceasta tara.

Mai 2018

Luna Mai este, in general, una calda in zonele de coasta, spre deosebire de zonele centrale, unde temperaturile sunt putin mai scazute.

Temperatura maxima: 24 grade Celsius

Temperatura minima: 15 grade Celsius

Zile ploioase: 1.3

Apa marii: 20 grade Celsius

Iunie 2018

Iunie in Cipru este, in mod normal, o luna fierbinte, uscata si insorita, in zona de coasta. In zona centrala, temperaturile sunt mai ridicate. Temperatura medie, pe timpul zilei, este de 28 grade Celsius, iar cea pe timp noapte este de 18 grade Celsius. Aceste temperaturi permit sa faci plaja si baie inca din acest moment.

Temperatura maxima: 28 grade Celsius

Temperatura minima: 18 grade Celsius

Zile ploioase: 0.3

Apa marii: 24 grade Celsius

Iulie 2018

Iulie este una dintre cele mai fierbinti doua luni din Cipru, insa nu atat de calda ca si August. Temperaturile se simt mai putin fierbinti in zona de coasta, multumita efectului Mediteranei. In zona centrala, temperatura devine inabusitoare, in zonele joase.

Temperatura maxima: 30 grade Celsius

Temperatura minima: 20 grade Celsius

Zile ploioase: 0.1

Apa marii: 26 grade Celsius

August 2018

August este, in medie, cea mai fierbinte luna din Cipru, temperaturile fiind apropiate cu cele din luna Iulie. Media este de aproximativ 30 de grade Celsius in timpul zilei si de 21 grade Celsius noaptea.

Temperatura maxima: 30 grade Celsius

Temperatura minima: 21 grade Celsius

Zile ploioase: 0

Apa marii: 27 grade Celsius