Bafra este o statiune din zona turca a Ciprului de nord renumita pentru plaja foarte frumoasa de 1.5 km cu una dintre cele mai limpezi si curate ape din lume ce atrag o multime de turisti bucurosi sa intalneasca clima calda, cele 11 hoteluri de 5 stele si arhitectura deosebita a cladirilor.

 

Recomandate

Nu exista oferte de vacanta in aceasta sectiune

Fiind o statiune relativ noua, Bafra nu are multe atractii turistice de oferit. Totusi, marimea insulei permite deplasarea dintr-o parte in alta usor, astfel incat poti vedea nenumarate frumuseti.

Nicosia

Un muzeu in aer liber, Nicosia este un mix de cultura cu constructii si monumente apartinand artelor britanice, venetiene si otomane. Se organizeaza excursii spre acest oras in fiecare vineri, de catre hotelul Almond. Este o capitala divizata, iar zidurile sale sunt deosebit de frumoase.

Kyrenia

Kyrenia este un oras mediteranean tipic, ce are un port istoric. Aici vei gasi si un castel, dar si frumosii munti Beşparmak/ Pentadaktylos. Tot aici vei gasi si viata de noapte pe care o cauti, deoarece exista multe cluburi si baruri, pline de turisti.

Famagusta

In Famagusta vei gasi o multime de obiective turistice, precum orasul fantoma, dar si o viata de noapte vibranta. Zidurile sale reprezinta in sine o atarctie. De aici, ajungi foarte repede in Ayia Napa si Protaras, zone preferate de turisti.

Iskele

Micut si asemanator cu multe sate ale Ciprului, acesta este punctul de trecere spre Peninsula Karpaz. Are de oferit turistilor plaje intinse, dar si o mancare foarte buna, care poate fi gasita in restaurantele traditionale.

Peninsula Karpaz

Peninsula este de o frumusete izbitoare. Vei gasi aici cateva sate foarte frumoase, precum Mehmetçik, cunoscut si ca Galatya, care este capitala strugurilor ciprioti, Dipkarpaz, care se afla langa un parc national, Yenierenköy, Boğaz sau Büyükkonuk, unde se tine saptamanal o piata cu produse traditionale. Aceasta piata are loc in fiecare Duminica.

Clima

Cu 300 de zile de soare pe an, Ciprul Nordic – zona in care se afla Bafra – este alegerea ideala pentru concediu, indiferent de perioada in care alegi sa mergi. Primavara si toamna nu este atat de cald, astfel incat vei avea nevoie de o jacheta, insa, pe timpul verii, temperaturile sunt ideale pentru a face plaja pe nisipurile aurii ale statiunii sau pentru a te bucura de o baie binemeritata in apele Mediteranei.

Internet

Exista o serie de localuri unde turistii pot beneficia de internet gratuit. De asemeni, hotelurile ofera wi-fi, uneori contra cost. Sunt si cateva internet cafe-uri in Bafra, insa, per total, nu vei avea nevoie de ele, deoarece vei gasi acest serviciu la terasele de pe plaja.

Apa

Apa de la robinetele din Bafra este buna de baut si nu are un gust atat de pronuntat de clor, asa cum se intampla in alte zone ale Ciprului. Totusi, cipriotii prefera sa cumpere apa imbuteliata, la pretul de 2.5 euro 6 sticle. Este un pret mic, insa poti gasi apa mai ieftina in supermarketuri.

De evitat

Iti recomandam sa folosesti serviciile de taxi sunand la dispecer sau, inainte de a calatori cu ele, sa negociezi pretul cu soferul.

Deoarece Ciprul de Nord nu este recunoscut ca un stat international, regulile de intrare sunt putin confuze, insa mult mai relaxate decat erau cu cativa ani in urma. Toti vizitatorii acestei zone trebuie sa treaca pe la biroul de imigrari TRNC, iar daca nu apartin statelor UE au nevoie de viza.

Aeroportul Ercan nu este recunoscut de catre IATA. Asta inseamna ca toate avioanele trebuie, intai, sa aterizeze in Turcia, inainte de a ajunge in Ciprul de Nord. Este, de asemeni, posibil sa zbori pana in Larnaca, iar mai apoi sa treci Linia Verde cu masina.

Exista vase care trec frecvent si conecteaza Kyrenia de Alanya si Taşucu, din Turcia. Singurul serviciu de feriboat este cel via Taşucu, iar cel spre Alanya opereaza doar vara. Exista feriboturi ocazionale spre alte destinatii ale Turciei.

Pentru a conduce in Ciprul de Nord este nevoie sa ai asigurare turco – cipriota. Cele greco-cipriote nu sunt acceptate. Poti cumpara una chiar de la granita, costul pentru aceasta fiind de 20 euro pentru 3 zile si de 35 euro pentru o luna.

Exista servicii de jeep safari care fac legatura intre Ciprul de Nord si cel de Sud, dar si dolmusuri pe care le poti lua. Transportul public este destul de slab dezvoltat, insa , din Famagusta vei gasi dolmusuri sau kombosuri care sa lege principalele orase din zona.

Mai 2018

Mai este o luna cu temperaturi potrivite, insa destul de ploioasa. Acesta este si motivul pentru care turistii prefera sa aleaga o cazare in Ciprul grecesc si sa calatoreasca spre cel nordic in excursii.

Temperatura maxima: 25 grade Celsius

Temperatura minima: 16 grade Celsius

Zile ploioase: 24.6

Apa marii: 21 grade Celsius

Iunie 2018

Iunie este o luna la fel de ploioasa in Bafra, insa temperaturile incep sa creasca, iar apa marii sa se incalzeasca. Aceasta este prima luna a sezonului turistic, iar acest lucru poate fi observat in statiune.

Temperatura maxima: 29 grade Celsius

Temperatura minima: 19 grade Celsius

Zile ploioase: 24.7

Apa marii: 24 grade Celsius

Iulie 2018

Iulie este o luna calda, cu temperaturi numai bune pentru a observa atractiile turistice din Bafra si Famagusta. Totusi, cele 25 de zile de ploaie sunt, in continuare, un incovenient.

Temperatura maxima: 31 grade Celsius

Temperatura minima: 22 grade Celsius

Zile ploioase: 25.7

Apa marii: 27 grade Celsius

August 2018

August este, de asemeni, o luna ploioasa in Bafra. Asta nu ii impiedica pe turisti, insa, sa ia cu asalt statiunea si sa se bucure de ce are aceasta de oferit.

Temperatura maxima: 31 grade Celsius

Temperatura minima: 22 grade Celsius

Zile ploioase: 26.4

Apa marii: 28 grade Celsius

Cea mai mare investitie in turism din Cipru a fost facuta in Bafra si se numeste Kaya Artemis Resort & Casino. Acesta este cel mai mare hotel de pe insula, in ceea ce priveste capacitatea de cazare. Kaya Group a creat resortul nu doar ca un hotel comun, ci ca o destinatie de vacanta. Astfel, identic ca arhitectura cu Templul lui Artemis, acesta ofera facilitati de lux, precum restaurante, un casino, un centru de cumparaturi, spa, centre de infrumusetare si multe altele. Poti gasi in acest resort mai multe restaurante, unde sa mananci la un pret moderat.

Alte restaurante pe care le recomandam sunt: Niyazi Kesim Restoran, Turan Usta Pide Salonu, Nezahat Sahin Kaymakli Lokumevi, Ak Restaurant si Halil Usta pide salonu.

Viata de noapte din Bafra are propriul specific, turistii venind aici mai mult pentru cazinourile care impanzesc zona. In acest sens, recomandam Kaya Artemis Poker Club, unde vei gasi cam tot ce iti doresti.